În 2006, vânzările produselor BitDefender au crescut cu peste 70% faţă de 2005 - În 2007, se estimează o creştere similară celei din 2006 - BitDefender este singurul produs românesc care a ajuns vreodată în top 10 mondial pe segmentul său - Vânzarile confirmă premiile obţinute pentru cea mai bună tehnologie de securitate a datelor din lume | |
Rezultatele financiare făcute publice de companiile din domeniul securităţii informatice indică faptul că BitDefender este compania producătoare de soluţii antivirus cu cea mai rapidă creştere a încasărilor la nivel mondial în 2005, conform unui studiu independent dat publicităţii de compania americană specializată în cercetări de piaţă International Data Corp. (IDC) Rezultatele studiului IDC sunt disponibile în cadrul raportului Worldwide Antivirus 2006-2010 Forecast Update and 2005 Vendor Analysis. Conform acestuia, BitDefender a urcat pe locul saşe mondial în clasamentul producătorilor de antivirus pentru consumatorii finali, cu o cotă de piaţă pe acest segment estimată la 1,3%. Pentru perioada analizată (2005), BitDefender este câştigător pe toată linia, înregistrând cele mai bune rate de creştere atât în mediul corporatist, precum şi cele mai mari rate de creştere a încasărilor realizate pe segmentul consumer si segmentul staţii de lucru. Încasările BitDefender la nivel mondial au crescut în 2005 cu 123,7% comparativ cu 2004, cea mai mare cifră raportată dintre toţi producătorii mondiali. În segmentul corporatist, vânzările BitDefender au crescut cu 73% în 2005. Încasările din produsele destinate staţiilor de lucru au crescut în perioada analizată cu 154.1% la nivel mondial. Încasările pe segmentul consumer au crescut în această perioadă cu 176,7%, toate acestea propulsând produsele româneşti pe primul loc în topul creşterilor. “Faptul că am înregistrat cele mai mari rate de creştere în vânzări confirmă cele 20 de premii internaţionale din perioada 2005-2006 ale BitDefender pentru cea mai bună tehnologie de securitate informatică din lume. În acelaşi timp, suntem mândri că am dezvoltat primul produs românesc numărul 1 pe o piaţă vestică şi între primii 6 mondiali. Asteptăm cu nerăbdare clasamentul din 2006, an în care am înregistrat creşteri şi mai importante”, a declarat Bogdan Dumitru, CTO şi şeful echipei de cercetare-dezvoltare BitDefender. Piaţa mondială de produse antivirus este estimată de IDC la 4,3 miliarde de dolari în 2005, iar creşterea încasărilor va fi constantă, urmând ca veniturile industriei să ajungă la 7,3 miliarde de dolari pe an în 2010. În 2007, veniturile industriei vor creşte cu 13,6 procente, estimează compania americană de analiză. Pe piaţa autohtonă, BitDefender este leader de piaţă cu circa 38% cotă de piaţă. Produsele de securitate ale Softwin protejează majoritatea companiilor autohtone şi divizii importante ale companiilor multinaţionale care activează aici. Cifra de afaceri realizată de BitDefender în România a crescut de patru ori în perioada 2003 - 2006. Anul trecut, numărul de licenţe vândute a crecut cu 116% faţă de 2005. În ultimii 3 ani (2003 - 2006) vânzările în canalul de retail s-au dublat, pe când vânzările OEM (către producătorii de PC-uri) au crescut cu 175%. | |
BitDefender™ este unul dintre principalii furnizori de de solutii de securitate din Europa, care satisface nevoile de protectie ale mediului IT actual. Compania ofera una dintre cele mai rapide si eficiente solutii de securitate, setand noi standarde in domeniu pentru viteza de reactie, instalare, utilizare si actualizare usoara. BitDefender protejeaza eficient impotriva amenintarilor peste 41 de milioane de utilizatori individuali si corporate din mai mult de 100 de tari. BitDefender are sucursale in SUA, Germania, Spania si Romania. |
0 Comments:
Post a Comment
<< Home